Nu am reusit niciodata sa imi explic succesul imens, mai bine zis starea de isterie pe care au provocat-o acesti oameni. Ma uitam ieri la una dintre primele lor aparitii la Ed Sullivan Show...mi se pareau un pic hilari. 4 baietei cu zambete largi si cu fetze de "geeks" (Ringo e nasol rau) aplaudati frenetic din public de nenumarate fetitze de maxim 18 ani, gata-gata sa lesine de fericire. Bine, pe vremea aceea asta se cerea. Baietei cuminti, tunsi si frezati, la costum, care sa cante cantecele despre dragoste. Si cu siguranta ca erau cei mai proaspeti din scena aia muzicala. Nu erau doar niste cantareti de pop, desi se adresau publicului respectiv. Au adaugat un pic de rock'n'roll, care prindea excelent la tineri inca din anii 50. Nu prea mult, si doar la nivel instrumental si deloc la capitolul "atitudine", doar nu vroiau sa sperie parintii care sa nu ii mai lase pe copii la concert. Deci, muzica lor era un amestec de pop (mai ales la nivelul armoniilor vocale) si rock'n'roll imprumutat de la muzicieni precum Chuck Berry.
Albumul de fata, care e si cel de debut, a avut asa cum era de asteptat un succes enorm in Marea Britanie, punand in valoare hituri precum "Please please me" si "Love me do", care acaparasera deja atentia publicului ca singleuri (coperta era sugestiva din punctul asta de vedere...sub titlu scrie: "with Love me do and 12 other songs"). Beatlemania era gata sa inceapa.
Albumul debuteaza cu o piesa care induce in eroare ascultatorul asupra naturii restului pieselor. "I saw her standing there" e intr-adevar o piesa rock in traditia lui chuck berry. Din pacate ceea ce urmeaza e o adunatura de balade siropoase (Misery, Do you want to know a secret, PS I love you, Love me do), poate ca unii (mai bine zis unele) le gusta, eu nu. Nu ma deranjeaza sentimentalismele, atata timp cat nu sunt in exces ca in cazul de fata. Iar melodiile in sine sunt simplute si fara nici o urma de virtuozitate tehnica. Celelalte cateva piese decente de pe album nu sunt compuse de ei, ("Chains", "Boys" "Twist and shout"), dar oricum in vremea respectiva era neobisnuit pentru o trupa sa aiba pe un album opt piese compuse de membrii sai (Lennon si McCartney in cazul de fata). Single-urile "Please please me" si "Love me do", au doar meritul de a fi "catchy" (principalul merit al Beatles-ilor era talentul de a crea pe banda rulanta piese extrem de fredonabile) si sunt primele mostre de piese pop ale cvartetului care vor monopoliza topurile in urmatorii ani.
Un album de debut slabut dupa parerea mea, dar care s-a vandut si a stabilit un standard pentru muzica (si mai ales vanzarile) albumelor beatles ce vor urma pe tot parcursul anilor 60.
Nota: 5/10
Piese remarcate: I saw her standing there, Chains, Boys, Twist and shout
Un comentariu:
Intr-adevar, succesul lor naste intrebari retorice. Dar el ar putea fi explicat, si multi chiar au facut-o. Ma intreb daca in SUA s-ar fi putut lansa la fel de puternic. In afara de fredonat melodiile lor (cum ziceai tu, sunt catchy), deocamdata nu e ceva care sa ma faca sa-i ascult cu dedicare. O muzica supraestimata.
Trimiteți un comentariu